Astazi e ziua Regelui, ziua în care Hagi împlinește 50 de ani!

Astăzi, 5 februarie, Regele Gheorghe Hagi împlinește 50 de ani, iar noi, echipa Radio Deep îi urăm LA MULȚI ANI !!

De-a lungul carierei sale, Hagi a scos zeci de mii de oameni în strada, a făcut milioane de români fericiți, iar azi, de ziua sa, toată România, strigă “I LOVE YOU HAGI” !

Peste 500 de meciuri, peste 350 de goluri, 137 de selecții la echipa națională, 35 de goluri marcate, nopți albe pentru fanii din România și momente de neuitat în care Hagi a umplut stadioane de zeci de mii de locuri.

A fost un jucător exponențial pentru generația sa, unul dintre cei mai buni care au jucat vreodată fotbal, în lume! Hagi, ajuns acum la 50 de ani și a lăsat în urmă o carieră marcată de momente impresionante, dramatice, de bucurie sau de mare tristețe.

Nu a fost un 10 istoric doar pentru România, ci și pentru fotbalul mondial. În ziua în care Hagi împlinește 50 de ani, ne amintim de galeria marilor fotbaliști ai lumii în care Gică a intrat cu ajutorul golurilor și fazelor sale senzaționale.

În 2014, revista FIFA Weekly l-a inclus pe Hagi în topul celor mai buni decari din istoria fotbalului. “Cel mai grozav jucător român din toate timpurile”. În afara timpului petrecut la Barcelona, a purtat numărul 10 la toate echipele la care a jucat”, au scris atunci cei de la FIFA Weekly despre Gică Hagi.

În topul celor mai buni jucatori care au evoluat cu numarul 10 pe spate, Hagi se află alături de nume precum Zinedine Zidane, Roberto Baggio, Lionel Messi, Diego Maradona sau Pelé.

Gheorghe Hagi a reprezentat cu succes România, evouluând la Campionatele Mondiale din 1990, 1994, 1998 și Campionatele Europene din 1984, 1996 și 2000, dar și prin evoluțiile sale la echipe din străinătate, precum Real Madrid, Brescia, Barcelona sau Galatasaray. În fotbalul intern a evoluat la Farul Constanța, Sportul Studențesc și Steaua București.

S-a retras din activitatea de fotbalist la vârsta de 36 de ani, în anul 2001.

Iată câteva momente memorabile din cariera marelui fotbalist român, Gheorghe Hagi:

Support Radio DEEP Romania

We’re passionate about bringing you the best deep, melodic, afro house and electronic beats 24/7, completely ad-free! But we need your help to keep the music playing. 🙌

If you love the vibes we create, consider supporting us with a donation. Every contribution, big or small, helps us stay on air and continue delivering the freshest tunes to your ears. 🎵

💖 Donate now and be part of the Radio Deep Romania journey!

DONATIONS LINK  

Thank you for being a part of our community! 🙏