Finala Selecției Naționale s-a desfășurat la Sala Polivalentă din Craiova, în cadrul unui show mai mult decât spectaculos. Deschiderea a fost făcută de Ovi, care a reprezentat România de două ori împreună cu Paula Seling. El a susținut un recital care a inclus piese deja consacrate ale edițiilor anterioare ale Eurovison Song Contest.
Primii care au urcat pe scenă au fost băieții de la Volatj, care au reușit să câștige finala cu 24 de puncte. Show-ul care a acompaniat piesa a fost unul emoționant și a convins publicul că ei sunt cei care merită să ne reprezinte la Viena.
Cei 12 finaliști au venit pregătiți la Craiova și au dat totul pe scenă. De la vestimentație la voce, de la backing vocals la dansatori, totul a fost pus la punct până la cel mai mic detaliu.
Din punct de vedere la organizarii, a fost cea mai bună finală a Selecției Naționale de până acum. Invitata specială a serii, Ruslana, câștigătoarea Eurovision Song Contest 2004, a încins atmosfera cu energia și vocea ei. Bineînteles că din recital nu a lipsit piesa “Wild Dances”, piesa datorită căreia a devenit cea mai faimoasa artistă din Europa de Est, recunoscută la nivel mondial.
Timp de 30 de minute Ruslana a cântat și a dansat fără oprire. La finalul celor 30 de minute a venit timpul să se afle rezultatele televotului, dar și votul juriului, compus din managerul și impresatul artistic Anca Lupes, compozitorii Mihai Pocorschi și Viorel Gavrila, jurnalistul Bogdan Honciuc și Ovi.
După votul publicului, lupta se ducea între Luminița Anghel, care a avut o prestație ireproșabilă (fiind singura artistă care în interpretare nu avut nicio greseala) și Voltaj. Se pare că de data aceasta, juriul a avut aceleași preferințe ca și publicul de acasă, întrucât și în clasamentul lor, Voltaj a ieșit pe primul loc. Primii trei au fost Ovidiu Anton cu 15 puncte (5 televot, 10 juriu), Luminița Anghel 18 puncte (10 televot, 8 juriu) și Voltaj 24 de puncte (12 televot, 12 juriu).
Eurovision Song Contest 2015 se va desfășura la Viena în 19, 21 și 23 mai. România, reprezentată de Voltaj cu piesa “De La Capăt” va concura în prima semifinală a concursului pe data de 19 mai alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia și Ungaria.